Guvernul schimbă foaia. De când va putea ANAF să aplice amenzi pentru neplata taxelor

Guvernul schimbă foaia. De când va putea ANAF să aplice amenzi pentru neplata taxelor
ANAF va introduce un fișier standard internațional de audit în relația cu operatorii economici
Publicat: 01/07/2022, 13:55
Actualizat: 01/07/2022, 15:46

Dreptul inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală se va prescrie, mai nou, după cinci ani de la data săvârșirii faptei. Până acum prescripția se făcea doar după șase luni. Noua regulă se va aplica începând cu faptele săvârșite din data de 30 iunie 2022.

Modificarea a fost făcută aseară printr-o ordonanță de urgență a Guvernului și publicată în Monitorul Oficial pentru a transpune, de fapt, o directivă europeană privind schimbul de informații fiscale în UE.

Acesta conține și o prevedere suplimentară referitoare la prescrierea amenzilor fiscale, aplicabilă din 30 iunie 2022.

Modificarea legitimează o practică deja folosită de ANAF, prin care instituția aplică amenzi chiar dacă au trecut ani de zile de la săvârșirea unei contravenții fiscale.

Practic, autoritățile au stabilit ca dreptul ANAF de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală să se prescrie după cinci ani de la data săvârșirii faptei. Până acum, acest drept se prescria după șase luni de la data săvârșirii faptei, conform regulilor generale privind amenzile contravenționale din OG 2/2001.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii pentru contravențiile prevăzute în prezentul titlu se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei”, scrie în prevederea nou-introdusă la articolul 339 din Cod, potrivit avocatnet.ro.

Actele normative se aplică, de principiu, numai pentru viitor, astfel că noua regulă este valabilă pentru faptele săvârșite începând cu data intrării în vigoare a prevederii, adică 30 iunie 2022. Asta înseamnă că spre exemplu o faptă de la 1 iulie 2022 poate fi amendată de Fisc și peste cinci ani, pe când o faptă de la 29 iunie 2022, de exemplu, poate fi amendată de Fisc doar în maximum șase luni.

În esență, judecătorii au stabilit recent, într-o speță soluționată definitiv, că neîndeplinirea obligației de declarare și plată a unui impozit se prescrie în șase luni de la termenul-limită, fiind vorba de o contravenție instantanee, astfel că, după expirarea celor șase luni, amenda nu se mai poate aplica. Asta în condițiile în care ANAF consideră că este o contravenție continuă pentru care poate aplica amenzi chiar și după mai mulți ani. Interpretarea instanțelor a fost valabilă, pentru contravențiile din Codul de procedură fiscală, numai pentru faptele săvârșite până la 29 iunie 2022.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...